Aceste femei spun că au făcut copii cu EXTRATEREȘTRI. E INCREDIBIL cum decurg întâlnirile lor – VIDEO

0
316

Daily Mail relatează faptul că extratereștri s-au reprodus cu femei din Arizona, SUA. Un întreg grup de femei din Statele Unite ale Americii pretinde că au copii ai căror tați sunt extratereștri. Ele descriu în detaliu întâlnirile amoroase cu ființele de pe alte planete și spun că au fost ,,cele mai bune din viețile lor”.

bridget-nielsen-sedona

Printre femeile care spun acest lucru este și Bridget Nielson, din Sedona, Arizona. Ea a declarat: ,,A fost grozav. Un sentiment de libertate incredibil, a fost cea mai bună partidă pe care am avut-o vreodată”. Această femei, ea, împreună cu o prietenă a lui Nielson, Aluna Verse, spun că au amândouă 13 copii făcuți cu extratereștri și că aceștia au fost concepuți fie prin inseminare artificială sau natural.

Membri ai grupului din care fac parte cele două femei cred că extratereștri au recoltat ADN uman pentru a crea copii care combină atât caracteristicile umane, cât și pe cele extraterestre, iar acest lucru s-ar fi petrecut pe o perioadă de 7 ani.

Iată ce mai spune Nielson: ,,Eram undeva în afara orașelor, undeva unde copiii ne pot vizita, pot alerga liberi împreună în siguranță și se pot exprima. Oamenii spun că suntem nebuni dar nu e adevărat. Acest lucru chiar ni se întâmplă”.


WWW.UNIONMAG.CO.UK

sursa

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.